Studenți ai specializării Echipamente și sisteme medicale din cadrul Facultății de Inginerie Electrică si Știința Calculatoarelor Suceava au obținut rezultate meritorii la Conferința națională de bioinginerie pentru studenți şi tineri cercetători – BENG, desfășurată la Iași, în perioada 6–10 mai.
Evenimentul a reunit studenți și cadre didactice din șapte centre universitare din țară, reprezentând principalele programe de studiu din domeniul ingineriei medicale.
USV a fost reprezentată de 22 de studenți din cadrul specializării Echipamente și sisteme medicale, care au prezentat proiecte și cercetări cu tematici actuale și aplicabilitate practică în domeniul tehnologiilor medicale.
La finalul procesului de jurizare, studenta Mirabela Daicu (anul IV, ESM) a obținut premiul al III-lea, iar studenții Adriana Vicol, Miruna Corduneanu și Tudor Crețu, toti trei din anul II, ESM, au câștigat mențiuni.
Participarea studenților suceveni a fost coordonată de către șefi lucrări dr. bioing. Roxana Toderean și Dragoș Vicoveanu.
BEATRICE OȘEAN









































































