Un incendiu a izbucnit în interiorul unui apartament din municipiul Suceava, în cartierul Burdujeni.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru salvare și lucru la înălțime și o ambulanță SMURD B2.
La sosirea echipajelor incendiul se manifesta la materiale combustibile din baia unui apartament.

Salvatorii au anunțat că incendiul a fost localizat și lichidat.
Pompierii paramedici SMURD au preluat un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani cu arsuri la membrele superioare, acesta este transportat la spital pentru îngrijiri medicale.









































































