Județul Suceava organizează, între 5-9 mai, la Vatra Dornei, Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică.
Participă 170 de elevi și 31 de profesori din țară, precum și 14 elevi și 3 profesori din loturile de astronomie și astrofizică de juniori și seniori din Republica Moldova.
Competiția este structurată pe patru secțiuni: Juniori 1 (11 elevi), Juniori 2 (67 de elevi), Seniori 1 (45 de elevi), Seniori 2 (47 de elevi).
Festivitatea de deschidere va avea loc la Casa de Cultură Platon Pardău Vatra Dornei, azi la ora 17:00, iar festivitatea de premiere se va desfășura sâmbătă 9 mai, începând cu ora 8:30, la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor Vatra Dornei.
Competiția constă în susținerea a două probe – cea teoretică și cea practică.
În cadrul celei din urmă, se va organiza proba observațională și proba practică de simulare a cerului pe hârtie (hartă mută).
În plus, seniorii vor participa suplimentar și la o probă de analiză de date.
“Dificultatea sporită a acestor probe asigură o selecție optimă, astfel încât cei mai buni dintre cei buni să poată reprezenta cu succes România la etapa internațională din toamnă, organizată pentru juniori în Ubon – Thailanda și pentru seniori în Hanoi – Vietnam”, a informat Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
BEATRICE OȘEAN







































































