Începând cu data de 5 mai, ora 8.00, ca urmare a evoluției temperaturilor medii exterioare, Thermonet Suceava va sista furnizarea încălzirii pentru sezonul rece 2025-2026.
Furnizarea apei calde de consum va fi efectuată în mod corespunzător după același program.
“Instalațiile de încălzire din rețeaua secundară de alimentare cu agent termic, inclusiv instalațiile interioare ale blocurilor/scărilor de bloc rămân încărcate și sub presiune.
Această măsură are în vedere protejarea instalațiilor de termoficare si evitarea degradării prin extinderea coroziunii (oxidării).
În acest context vă reamintim că – în conformitate cu prevederile legale – este interzisă orice intervenție în instalațiile de termoficare fără acordul operatorului de sistem (SC Thermonet SRL).
Pentru intervențiile neautorizate în rețea, precum si pentru orice alte acțiuni ale utilizatorilor care pot provoca daune materiale în instalațiile interioare ale imobilelor, Thermonet nu își asumă responsabilitatea”, a menționat Mugur Corlățan, directorul Thermonet.
BEATRICE OȘEAN








































































