După cum v-am informat deja, în cursul zilei de astăzi, pe bulevardul 2 Grăniceri din municipiul Fălticeni s-a produs un accident rutier grav, în care a fost implicată o femeie – Iuliana B., în vârstă de 60, din Fălticeni, care a traversat strada prin loc nepermis și un TIR a trecut pur și simplu peste ea.
Șoferul Adrian A., de 28 de ani, din comuna Victoria, județul Brăila, nu a observat-o pe femeia care s-a strecurat printre mașinile parcate pe marginea străzii și a ajuns în fața autotrenului.
Accidentul a avut loc jurul orei 11.20, pe bulevardul 2 Grăniceri, în zona fostului Restaurant Stânișoara, pe sensul de intrare în oraș.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Fălticeni, cu o autospecială SMURD, care i-au acordat victimei primul ajutor medical.
Ulterior femeia a fost preluată de o ambulanță de la Substația Fălticeni, cu răni la nivelul picioarelor, care a transportat-o la Spitalul Municipalul Fălticeni pentru a primi îngrijiri de specialitate, fiind transferată la Spitalul Juidețean Suceava cu diagnosticul de “TCC (traumatism cranio-cerebral), traumatism toraco-abdominal, fracturi la nivelul membrelor inferioare”.
Polițiștii rutieri fac cercetări la fața locului pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul. Primele informații indică că femeia traversa strada prin loc nepermis.











































































