Autorul accidentului grav de pe strada Nicolae Beldiceanu din Fălticeni, va fi cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Săptămâna trecută, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au reținut pentru 24 de ore pe Andrei Nicolae Ion, zis “Buză”, de 38 ani, din municipiul Fălticeni. După o zi de stat după gratii, Buză a fost eliberat de Judecătoria Suceava. Procurorii au atacat decizia la Curtea de Apel Suceava, iar astăzi magistrații au respins arestarea fălticeneanului și au confirmat decizia de a fi cercetat în continuare fără nicio măsură preventivă, ceea ce înseamnă că bărbatul se poate plimba liber și poate părăsi țara fără restricții oricând dorește.
A intrat în plin în doi pietoni, pe trotuar
Sâmbătă, 21 martie 2026, în jurul orei 13:30 – din primele verificări efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că Andrei Nicolae Ion, de 38 de ani, din municipiul Fălticeni, a condus autoturismul pe strada Nicolae Beldiceanu, din direcția bulevardul Revoluției către strada Mihai Eminescu din municipiul Fălticeni, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe trotuar unde a acroșat doi pietoni: Vasile Ignat, de 42 de ani, și pe soția acestuia, Roxana Ignat, în vârstă de 38 de ani.
Vasile Ignat, locțiitorul comandatului Detașamentului de Pompieri Fălticeni, a fost rănit grav
Pietonul Vasile Ignat, de 42 de ani, din municipiul Fălticeni a suferit leziuni grave fiind transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a intrat direct în operație. De asemenea, soția acestuia, de 38 ani, care se deplasa alături de el pe trotuar a suferit leziuni ce necesită îngrijirii medicale. Au mai fost rănite ușor si persoanele de 43 și 34 ani aflate in autoturismul Volkswagen staționat, precum și șoferul responsabil Andrei Nicolae Ion de 38 ani.
Duminică după-amiază, Vasile Ignat a fost transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din Capitală în stare gravă și acum este în stare stabilă. Medicii nu au oferit alte informații publice cu privire la evoluția stării lui de sănătate.
Vasile Ignat, locțiitorul comandatului Detașamentului de Pompieri Fălticeni, a fost lovit în plin și soția lui a fost acroșată de mașina condusă cu viteză foarte mare de un afacerist din localitate. Pompierul a suferit răni foarte grave și a doua zi după accident a fost transferat la Spitalul Floreasca din Capitală, unde este internat în continuare.
Conducătorul auto responsabil de producerea accidentului se numește Andrei Nicolae Ion, de 38 de ani, poreclit Buză, și este un afacerist local care desfășoară activități comerciale în domeniul dezmembrărilor, dar deține și mai multe spații în Fălticeni.










































































