Colegii lui Vasile Ignat, locțiitorul comandantului Detașamentului de Pompieri Fălticeni, pietonul rănit grav într-un accident rutier produs pe strada Nicolae Beldiceanu din Fălticeni, au lansat în această seară un apel pentru donare de sânge. Medicii vor avea nevoie zilele viitoare, când îl vor opera. Nu există un termen clar pentru intervenția chirurgicală, chiar dacă acum starea lui de sănătate s-a ameliorat puțin față de zilele trecute, însă se așteaptă să se vadă evoluția în perioada imediat următoare.
Cei care vor dona trebuie să precizeze la centrul la care se prezintă că o fac “pentru VASILE IGNAT, internat la Spitalul Floreasca din București.”
“RUGĂMINTE❗
Știm că așteptați cu toții vești despre colegul nostru, Vasile…
Deși starea lui este în continuare gravă, există o ușoară ameliorare față de zilele anterioare.
În perioada următoare, când medicii vor considera că este pregătit, Vasile va fi supus unei intervenții chirurgicale, pentru care va avea nevoie de sânge.
Așadar, îi rugăm pe toți cei care pot să doneze sânge, indiferent de grupă, să o facă pentru VASILE IGNAT, internat la Spitalul Floreasca din București.
Mulțumim tuturor pentru gândurile bune și pentru susținere!
Dumnezeu să vă răsplătească și să ne bucure pe toți cu întoarcerea lui Vasile în rândul nostru! 🙏”, este mesajul transmis de purtătorul de cuvânt al ISU “Bucovina” Suceava.
Citește și ⤵️