În cursul acestei zile, în jurul orei 13:30, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier cu victime pe raza municipiului Fălticeni, jud. Suceava.
Din primele verificări efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că Andrei Nicolae Ion, de 38 de ani, din municipiul Fălticeni, a condus autoturismul pe strada Nicolae Beldiceanu, din direcția bulevardul Revoluției către strada Mihai Eminescu din municipiul Fălticeni, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe trotuar unde a acroșat doi pietoni: Vasile Ignat, de 42 de ani, și pe soția acestuia, Roxana Ignat, în vârstă de 38 de ani.
Totodată, autoturismul condus de bărbatul de 38 ani a intrat in coliziune cu stâlpii gardului de protecție de la Școala Gimnazială “Ion Irimescu” (fostă Școala nr. 2 n.r.), fiind proiectat in alte două autoturisme parcate, un Ford și un Volkswagen. În autoturismul Volkswagen se aflau Nicolae Lăzărică, de 43 de ani, din comuna Forăști, jud. Suceava si Ionela Lăzărică, de 34 ani, din aceeași localitate, ambii suferind leziuni ușoare.
Pietonul Vasile Ignat, de 42 de ani, din municipiul Fălticeni a suferit leziuni grave fiind transportat la Spitalul Județean Suceava și a intrat direct în operație. De asemenea, soția acestuia, de 38 ani, care se deplasa alături de el pe trotuar a suferit leziuni ce necesită îngrijirii medicale. Au mai fost rănite ușor si persoanele de 43 și 34 ani aflate in autoturismul Volkswagen staționat, precum și șoferul responsabil Andrei Nicolae Ion de 38 ani.
Conducătorul auto de 38 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, acesta a fost testat și cu aparatul pentru detectarea consumului de substanțe interzise, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi efectuate cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor conforme.

Cine este șoferul responsabil
Șoferul considerat responsabil de producerea accidentului, Andrei Nicolae Ion, poreclit Buză, este un afacerist local care desfășoară activități comerciale în domeniul dezmembrărilor auto.
Locțiitorul comandatului de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni a fost spulberat de BMW
Pietonul rănit grav se numește Vasile Ignat și este locțiitorul comandatului de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni. Bărbatul este în stare foarte gravă și a intrat în operație la scurt timp după ce a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență și medicii fac eforturi pentru a-i salva viața.
SERGIU JIPA











































































