“Dracul” restrângerilor administrative impuse de Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR nu este chiar atât de negru, datorită celor două valuri anterioare de restrângeri de personal, care au debutat la începutul anului 2025!
Acesta este mesajul pe care a dorit să-l transmită prefectul PSD Traian Andronachi la conferința de presă de azi, pe tema reformei din Primării.
După reducerea a 2.098 de posturi, ar mai fi nevoie de concedierea a aproximativ 100 de salariați din Primării, dintre care cei mai mulți, între 50-80, de la Primăria Suceava.
„Între luna ianuarie 2025 și 15 aprilie 2026, la nivel de județ Suceava aveam în organigrame un număr efectiv de 3.571 de posturi, ceea ce înseamnă că pentru întreg județul Suceava era vorba de o reducere de 2.098 de posturi”, a declarat prefectul Traian Andronachi.
În afară de cei maxim 80 de salariați de la Primăria Suceava, alte disponibilizari vor afecta primăriile din Câmpulung Moldovenesc – un salariat, Fălticeni – 4, Rădăuți – 2 și Vatra Dornei – 5.
În schimb, Consiliul Județean Suceava nu mai trebuie să facă disponibilizări, deoarece funcționează cu 48% mai puțin personal decât numărul maxim de posturi din organigramă.
SERGIU JIPA








































































