Conflictele dintre cele două tabere ale PSD Suceava se pare că au inclusiv urmări pecuniare.
Terasa Taco Loco din centrul municipiului reședință, deținută de Lorand Ercse, secretarul executiv al filialei județene PSD Suceava și apropiat al președintelui Gheorghe Șoldan, a fost demolată în urma deciziei emise de către primarul Vasile Rîmbu (suspendat 6 luni din PSD).
Azi, angajații Direcției Domeniului Public din Primăria Suceava, protejați de polițiștii locali, au pus în aplicare “prevederile unei dispoziții cu privire la desființarea pe cale administrativă a acestei construcții.
Agentul economic a fost notificat în acest sens pe 4 martie, cu privire la desființarea acestei construcții”, după cum a motivat Ovidiu Doroftei, șeful Poliției Locale Suceava.

Alexandru Covașă, consilierul de comunicare al primarului Vasile Rîmbu, a menționat că “demolarea este determinată de neintrarea în legalitate a terasei”.
SERGIU JIPA







































































