Andreea Anița, tânăra din municipiul Fălticeni care a luptat de la vârsta de 16 ani cu o boală cumplită și nemiloasă, a încetat din viață astăzi, la o clinică din București unde era internată din cauza unei infecții severe cu o bacterie multirezistentă. Mama ei a făcut anunțul sfâșietor: „Dragilor, cu inima ruptă în bucăți, vă anunț că scumpa noastră Andreea a pierdut lupta! Dumnezeu să o aibă în pază!”.
Tânăra din Fălticeni suferea de sarcom sinovial, care s-a extins de la genunchi până la plămâni și în zona inghinală. Un tratament în Turcia i-a dat speranțe că a scăpat, mai ales că acceptase amputarea piciorului drept, punctul zero al bolii, însă cancerul s-a întors și mai agresiv peste trupul deja decimat de durere și lupte nesfârșite. A urmat extirparea a doi lobi din plămânul drept și mai apoi cure neîncetate de chimioterapie. Drumuri spre prelungirea unei vieți, parcurse din Fălticeni la București, acolo unde s-a tot agățat de tratament.
Prin cea mai mare campanie umanitară din România, inițiată de preotul Alexandru Lungu, de la parohia Sf. Apostol Andrei din municipiul Fălticeni, și polițistul Daniel Ceclan (Dani Cek), desemnat “Omul anului 2025”, pentru Andreea Anița s-au strâns 2,3 milioane de dolari, bani care ar fi urmat să fie folosiți pentru un tratament inovativ în Statele Unite al Americii. Din păcate, trupul tinerei nu mai rezistat și astăzi, de ziua mamei ei, Andreea a plecat la cele veșnice.
Dumnezeu să o odihnească!









































































