Încă o etapă ratată pentru CSU Suceava, în Liga Națională la handbal.
Azi, sucevenii au fost învinși, în deplasare, de Politehnica Timișoara cu 30 – 25 (16-13).
Partida a fost dominată aproape permanent de către gazde, care au avut în Cristian Fenici- 7 goluri și Risto Vujacic- 7 cei mai buni marcatori.
De la CSU s-au remarcat Adrian Tîrzioru- 6 goluri și Codrin Radu- 6.
Evoluție scor: 6-6 în min. 10, 12-11 în min. 20, 22-19 în min. 40, 26-22 în min. 50 și 28-24 în min. 55.
Așadar, încă o confirmare a parcursului modest din acest sezon al jucătorilor antrenați de Bogdan Șoldănescu (5 victorii, o remiză, 7 înfrângeri – 11 puncte).
În etapa viitoare, pe 1 martie, CSU va sta, urmând să susțină următorul joc pe 8 martie, în deplasare, cu vecina de clasament și de suferință Universitatea Cluj.
RADU OSTAFIE










































































