Compania Strabag a depus două contestații în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de proiectare și execuție pentru Drumul Expres Suceava – Siret, împărțit în două loturi: lotul 1 Suceava – Dărmănești și lotul 2 Dărmănești – Bălcăuți.
Contractul a fost scos la licitație de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu termen limită de depunere a ofertelor 30 ianuarie, valoarea estimată fiind de peste 4,5 miliarde lei fără TVA.
Potrivit arenaconstruct.ro, CNAIR justifică termenul extrem de strâns prin aplicarea Regulamentului UE 2025/1106, care instituie Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) și permite calendare accelerate pentru proiectele considerate strategice.
“Doar că, susține Strabag în contestațiile depuse, accelerarea nu poate ignora principiile de bază ale achizițiilor publice, mai ales în cazul unor contracte de infrastructură majoră, cu o complexitate tehnică ridicată.
În ambele proceduri, autoritatea contractantă a publicat, pe 19 ianuarie 2026, Clarificarea nr. 1 la documentația de atribuire: 268 de pagini de răspunsuri la clarificările ofertanților pentru Lotul 1 și 258 de pagini de răspunsuri pentru Lotul 2.
În contestațiile depuse la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, Strabag SRL solicită suspendarea procedurilor de atribuire până la soluționarea contestațiilor; anularea parțială a Clarificării nr. 1 pentru fiecare lot; prelungirea termenului de depunere a ofertelor cu cel puțin 30 de zile și obligarea CNAIR la remedierea documentației de atribuire.
Motivarea este aproape identică pentru cele două loturi și pornește de la aceeași idee: termenul de depunere a ofertelor este nerealist și insuficient, raportat la volumul și natura informațiilor comunicate prin clarificări.
Potrivit Strabag, prin răspunsurile publicate, CNAIR nu s-a limitat la simple explicații, ci a și modificat sau completat documentația de atribuire.
Toate acestea ar fi trebuit analizate, corelate și integrate atât în propunerile tehnice, cât și în cele financiare, într-un interval de timp considerat de contestator „total nerezonabil” menționează sursa citată.
DANIEL BOGHIȚA









































































