Astăzi, reprezentanții Teatrului “Matei Vișniec” Suceava au transmis programul instituției de cultură pentru luna februarie 2026, care include ateliere de lectură și spectacole pentru copii și adulți.
6 februarie, ora 11:00 – “Cărțile vorbesc” / Casa Cărții
Atelier de lectură organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Cititului Împreună, eveniment care promovează cititul cu voce tare, aducând împreună copii și adulți din peste 170 de țări. Teatrul Matei Vișniec îi invită pe cei mici la Librăria Casa Cărții, pentru a conștientiza importanța poveștilor împărtășite și a conexiunii umane prin intermediul cărților.
13 februarie, ora11:00 – “Detectivii de povești” / Casa Cărții
Ziua Națională a Lecturii va fi marcată prin atelierul de lectură “Detectivii de povești”, în același spațiu al Librăriei Casa Cărții. Scopul este încurajarea cititului.
14 februarie, ora 19:00 – “Dealurile Californiei” – PREMIERĂ
“Dealurile Californiei” de Jez Butterworth, în regia lui Horia Suru, este o producție a Teatrului Matei Vișniec, montată în premieră națională. Un text ofertant și o distribuție care îi include pe toți cei 4 noi actori ai teatrului sucevean, dar și colaboratori surpriză.
15 februarie, ora 19:00 – “Dealurile Californiei”
18 februarie, ora12:00 – “Suflet de păpușă”
Spectacol dedicat copiilor, care a avut recent premiera la Suceava. Regizat de Gheorghe Mândru, spectacolul îi invită pe cei mici și nu numai, într-o călătorie între om, poveste și identitate. “Suflet de păpușă” este o poveste despre imaginație, despre puterea de a visa și despre copilul din noi.
22 februarie, ora 19:00 – “Cioburi”
Spectacolul este montat de regizoarea Alexandra Bandac-Marian, fiind o adaptare după „Aniversarea” de Jeroen van den Berg. „Cioburi” are un conținut de actualitate despre conflictele care se nasc în cadrul unei familii moderne, o familie care se simte captivă în neputinţa de a se salva de la destrămare. Punctul de plecare este unul pozitiv, și anume aniversarea zilei de naştere a mamei, însă ne dăm seama pe parcurs că asistăm, pas cu pas, la decăderea familia Beumer.
25 februarie, ora 19:00 – “Divorțul anului”
Spectacolul este montat pe baza unei piese adaptate de actorul Ion Lucian, după o idee a unui film celebru în perioada anilor ’70. Piesa tratează în mod comic și ironic, dar cu accente dramatice, relația soț-soție, a unor oameni ce se îndreaptă spre „a treia tinerețe” și care se află prinși în vârtejul „ipocriziei conveniențelor moderne”. Distribuția: Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu și Aurelian Temișan.
28 februarie, ora 19:00 – “Münchausen”
Spectacolul e povestea din spatele poveștilor, o reimaginare psihologizată și ironică a aventurilor celebrului baron. Monologul surprinde încercarea lui Münchausen de dezvrăjire – de recunoaștere a minciunilor și împăcare cu lumea, de confruntare a societății care l-a batjocorit și de reintegrare în ea, prin confesiune sinceră. Confesiunea e, în același timp, o ocazie de reevaluare a relației sale cu realitatea, dar și de regăsire a echilibrului tulburat de incongruența dintre imaginea proprie despre sine și felul în care e perceput de ceilalți.
BEATRICE OȘEAN








































































