Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, și “mâna lui dreaptă”- viceprimarul Dan Cușnir (ambii PSD) dau înapoi, parțial, în privința aplicării taxei de salubrizare, pe care au majorat-o, cu votul consilierilor locali PSD și PNL, de la 180 de lei la 300 de lei pe an.
Cei doi “nedespărțiți” propun consilierilor ca, în ședința din 28 ianuarie, să voteze o completare a hotărârii de la sfârșitul anului 2025, prin care plata taxei de salubrizare să fie limitată la patru persoane de familie, indiferent cât de numeroasă este familia respectivă.
”Se observă faptul că în forma actuală a regulamentului nu este prevăzut în mod clar numărul maxim de persoane pentru care se datorează taxa de salubrizare în cazul persoanelor fizice, această situație fiind rezultatul unei omisiuni materiale intervenite la redactarea actului normativ.
Luând în considerare practica administrativă şi principiul proporționalității în stabilirea taxelor locale, precum şi necesitatea evitării interpretărilor diferite, se impune completarea acestuia cu o prevedere care să stabilească faptul că, în cazul persoanelor fizice, taxa de salubrizare se datorează pentru un număr maxim de 4 persoane/locuință”, a motivat Cușnir.
DAN PASCARU










































































