Pe 20 martie 2018, preşedintele (pe atunci) al Organizaţiei Municipale PSD Suceava, Dan Cuşnir, transmitea un comunicat critic la adresa primarului Ion Lungu și a viceprimarilor Lucian Harșovschi și Marian Andronache, pe care îi făcea răspunzători, printre altele, pentru că “încearcă să vândă o imagine nereală a Sucevei, uitând de problemele cu adevărat importante ale sucevenilor”.
În tirada sa demagogică, Cușnir spunea, printre altele: “De ani de zile, tricicleta Lungu/ Harșovschi/ Andronache ne explică cum au modernizat ei Suceava în ultimii 14 ani.
Lungu din Salcea, Harșovschi din Moara și cu Andronache din Ipotești le explică sucevenilor cum arată Suceava, cât de atractivă este pentru turiști și cât de ”smart city” va deveni Suceava”.
În prezent, Cușnir nu mai deține funcția de președinte al PSD municipiul Suceava, deoarece i-a lăsat locul lui Vasile Rîmbu, care, între timp, a devenit și primar.
Iar Cușnir a ajuns viceprimar, adică “mâna dreaptă” semper fidelis a lui Rîmbu.
Totuși, Rîmbu nu locuiește în municipiul Suceava, ci în comuna Șcheia.
Oare Cușnir nu formulează și acum o critică acidă?











































































