Sâmbătă, 13 decembrie 2025, la ora 17.23, Secția de Poliție 2 Ipotești a fost sesizată despre faptul că în locul denumit popular „La Hotar” din satul Bănești- comuna Fântânele cineva s-a răsturnat în șanț cu un tractor.
În urma deplasării polițiștilor la fața locului, la intrarea în Bănești, în șanțul situat în proximitatea DJ290, la volanul tractorului fără numere de înmatriculare, a fost identificat Vasilică B., de 79 de ani, care încerca să scoată tractorul din șanț.
Fiind verificat în bazele de date ale Poliției, s-a stabilit că Vasilică B. posedă permis de conducere, având dreptul de a conduce valabil.
Totodată, el a declarat că tractorul nu este înmatriculat sau înregistrat.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Vasilică B. a fost condus la Spitalul Județean Suceava în vederea prelevării de mostre biologice.
Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracţiunile de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.











































































