Ieri, la ora 15:00, polițiștii SPR 9 Șcheia au fost sesizați de către Anca N., de 39 ani din Moara, că a fost victima unei înșelăciuni, în sensul că a plasat o comandă online, iar când a primit coletul, produsul comandat nu a coincis cu produsul primit.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că Anca N. a comandat de pe o platformă online un brad artificial ornamental de 1.80 metri, cu 1.000 luminițe de Crăciun, imitație naturală, iar după ce comanda i-a fost livrată și a achitat în numerar 399 lei, sumă aferentă produsului comandat, a constatat că produsul nu coincidea cu cel primit, în sensul că în colet se afla un alt brad artifical, dar fără aspectele descrise în secțiunea produsului comandat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.










































































