Ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Suceava au pus în executare 18 mandate de percheziție domiciliară în cadrul a două dosare penale aflate în coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Activitățile au avut ca scop completarea materialului probator cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, delapidare, constituirea unui grup infracțional organizat și transportul ilicit de material lemnos.
Perchezițiile au fost efectuate la persoane fizice, agenți economici din domeniul exploatării, debitării, depozitarii și comercializării materialului lemnos și la instituții publice din sfera gestionarii problematicii silvice- sediul Ocolului Silvic Marginea. Este vizat pădurarul Mircea Căunei, de la care au fost confiscate și ridicate sume de bani în valoare de aproximativ 130.000 de euro. De asemenea, au fost confiscate aproximativ 300 de metri cubi material lemnos în valoare de aproximativ 100.000 de lei, 11 telefoane mobile, înscrisuri și documente cu valoare probatorie.
Au fost aplicate și 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 40.000 de lei.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.











































































