Noaptea trecută, pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus și Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Vicovu de Sus, Bilca și Voitinel, au intervenit cu șase autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din Vicovu de Sus.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o clădire anexă, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie, cu construcții corp comun, dispuse în formă de „U”, dar și la casa de locuit învecinată, aflată în imediata apropiere.

Pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru două persoane, o femeie și un bărbat, prima cu atac de panică, iar a doua cu o plagă tăiată la o mână.
Ulterior, cele două persoane au refuzat transportul la spital.
Flăcările au mistuit clădirea anexă, compusă din adăpost pentru animale și depozit de furaje, din care pompierii au reușit, în ultima clipă, să salveze o vacă și un vițel.
Au mai ars bunurile din interiorul clădirii și aproximativ 10 metri pătrați din acoperișul bucătăriei de vară și s-au degradat elemente de tâmplărie și astereală din PVC de la casa învecinată.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu defect.
SORIN NICA











































































