Ieri, la ora 12.08, Poliția Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de către Florin C. despre faptul că în curtea Spitalului de Psihiatrie a fost identificat un proiectil, cu ocazia efectuării unor săpături în vederea construirii unui imobil.
Cercetările polițiștilor au arătat că apelantul Florin C., în calitate de angajat al unei firme, precum și alți muncitori, efectuau săpături în curtea spitalului, locație unde urmează a fi ridicat un imobil, moment în care au identificat proiectilul.
În urma intervenției Inspectoratului pentru Situații de Urgență, proiectilul ce datează din cel de-al doilea război mondial a fost ridicat și transportat, în condiții de siguranță, urmând a fi ulterior distrus.
SORIN NICA











































































