Inspectoratul Școlar Suceava derulează inspecții școlare la patru unități din județ: Colegiul Tehnic “Petru Mușat” Suceava, Școala Gimnazială nr.3 Marginea, Școala Gimnazială Izvoarele Sucevei și Școala Gimnazială Părteștii de Sus.
Scopurile inspecţiilor sunt evaluarea şi monitorizarea activităţii unităţilor de învăţământ preuniversitar, concretizată prin furnizarea către cei în drept a rapoartelor de inspecţie; îmbunătăţirea rezultatelor şcolare prin evaluarea conformităţii funcţionării şi dezvoltării unităţilor de învăţământ preuniversitar cu legislaţia privind învăţământul în vigoare, cu politicile, strategiile şi proiectele naţionale în domeniul educaţiei şi cu nevoile individuale, comunitare, regionale şi naţionale în domeniul educaţiei; consilierea şi sprijinirea unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic pentru îmbunătăţirea propriei activităţi.
Ariile tematice și domeniile vizate sunt managementul şcolar, managementul asigurării calităţii, dezvoltarea instituţională, eficienţa atragerii şi folosirii resurselor (umane, financiare, materiale şi informaţionale), respectarea legislaţiei în vigoare şi a regulamentelor; modul de aplicare a curriculumului naţional, dezvoltarea şi aplicarea curriculumului la decizia şcolii/ în dezvoltare locală şi calitatea activităţilor extracurriculare realizate de personalul didactic şi unele categorii de personal didactic auxiliar; activitatea personalului didactic (proiectare, predare-învăţare, evaluare, reglare/remediere, diferenţiere a demersului educaţional); nivelul performanţelor realizate de elevi în învăţare raportat la standardele educaţionale naţionale (curriculare şi de evaluare); modul în care unitatea de învăţământ sprijină şi încurajează dezvoltarea personală a elevilor şi motivaţia acestora în învăţare (consiliere, orientare şcolară, asistenţă individualizată) respectând principiile educaţiei incluzive şi asigurarea egalităţii de şanse; relaţiile unităţii de învăţământ cu părinţii şi cu comunitatea locală și atitudinea elevilor faţă de educaţia pe care le-o furnizează unitatea de învăţământ.
BEATRICE OȘEAN









































































