Festivalul Internațional de Film de Munte – Alpin Film Festival continuă prin Caravana Cinemunte 2025 – un turneu național care promovează cultura montană, spiritul explorării și valorile umane ale alpinismului.
În cadrul acestui proiect, Suceava va fi una dintre destinațiile caravanei, găzduind proiecția documentarului „Adrian Laza – 14 vârfuri de peste 8.000 metri”, un film despre renaștere, curaj, teamă și solidaritate, o poveste despre depășirea limitelor și forța interioară a omului care a ales să urce acolo unde puțini au îndrăznit.
Evenimentul va avea loc pe 14 noiembrie de la ora 18:00, în Aula corpului E, Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava.
Proiecția va fi urmată de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri cu protagonistul filmului – Adrian Laza, primul alpinist român care a reușit performanța de a urca toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale lumii (inclusiv Everest, K2, Annapurna și Lhotse), cu ajutorul oxigenului suplimentar și al echipelor de șerpași.
Adrian Laza și-a început proiectul la vârsta de 53 de ani și l-a finalizat la 60, devenind unul dintre cei doar 72 de alpiniști din lume care au reușit o asemenea performanță.
Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.
BEATRICE OȘEAN







































































