La sfârșitul lunii octombrie, la Tecuci s-a desfășurat Festivalul Naţional de Poezie „Costache Conachi”, care a reunit personalităţi literare şi culturale, precum şi iubitori ai literaturii.
Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni: debut și grupaj de poezii.
Juriul a fost compus din Maria Grădinaru, poetă, eseistă; Ana Dobre, critic literar; Mihail Gălățanu – poet, preşedinte al juriului.
Laureaţii secţiunii grupaj de poeme au fost Amalia Poenaru (Marele Premiu pentru grupaj de poezie), Cristian Vasile (Premiul I), Alexia Anton (Premiul al II-lea) şi Ionuț Tiberiu Bălan (Premiul al III-lea).
La secţiunea Debut, premiul i-a revenit Laviniei Ienceanu, asistent universitar doctor în cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Ştefan cel Mare Suceava.
Premiul va consta în publicarea manuscrisului câştigător la Editura Junimea.
BEATRICE OȘEAN









































































