Pe 18 octombrie, în jurul orei 22:05, Dorin P., de 62 de ani din Bălăceana, a condus autoturismul pe DN 17, având direcția de deplasare dinspre Stroiești spre Șcheia și l-a acroșat cu oglinda din stânga pe Vasile C., de 62 de ani din Pomârla- județul Botoșani, care se deplasa în calitate de pieton pe mijlocul părții carosabile, la aproximativ un metru față de axul drumului.
Imediat după impact, pietonul a fost lovit și de un autoturism care circula în spatele primului, în aceeași direcție.
Din impact, pietonul a fost proiectat pe partea carosabilă a DN 17, suferind leziuni corporale.
Cei doi conducători auto au fost testați la fața locului cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
Victima a primit îngrijiri medicale, iar ulterior a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul traumatism toraco-abdominal, traumatism cot drept, contuzie gleznă.
La spital, Vasile C. a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
SORIN NICA







































































