Conducerea Consiliului Județean Suceava a anunțat, din nou, că va moderniza parcarea cu pietriș din apropierea Cetății de Scaun.
Dacă predecesorii Cătălin Nechifor (PSD) și Gheorghe Flutur (PNL) nu au reușit, poate va izbândi Gheorghe Șoldan (PSD).
Cel din urmă a transmis că “licitația pentru lucrările de execuție a fost demarată, în câteva luni, acel teren improvizat unde au parcat ani la rând sucevenii și turiștii veniți la Cetatea de Scaun, la Muzeul Satului Bucovinean și la statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare va deveni o parcare modernă.
Constructorul care va fi desemnat câștigător va avea la dispoziție 8 luni pentru execuția și finalizarea lucrărilor.
Noua parcare va avea 133 de locuri, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, mașini electrice, motociclete, microbuze și autocare.
Proiectul prevede iluminat public modern, supraveghere video, bariere automate, camere LPR pentru recunoașterea numerelor de înmatriculare, sistem electronic de plată a parcării și stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 5 milioane de lei”.
Asfaltarea parcării de la cetate a figurat, în ultimul deceniu, pe lista de investiții a Primăriei și Consiliului Județean Suceava, dar până acum tot cu pietriș a rămas…
DAN PASCARU








































































