Ieri, la ora 10:50, Poliţia Vatra Dornei a fost sesizată de către Veronica I. cu privire la faptul că l-a găsit pe Mitică F., de 64 ani, decedat în locuință.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit că Mitică F. locuia fără forme legale în Vatra Dornei, într-o casă bătrânească proprietatea Veronicăi I.
În data de 7 octombrie în jurul orei 10.30, Veronica I. a mers la locuința acestuia pentru a citi contorul de energie electrică, însă nu a reușit să-l contacteze telefonic pe Mitică F., nici nu l-a găsit acasă, locuința fiind încuiată.
Cu ajutorul soțului ei a forțat ușa de acces în locuință, ocazie cu care l-a găsit pe Mitică F. căzut pe scările de acces la etajul clădirii, iar trupul acestuia în stare avansată de putrefacție.
Cu ocazia examinării criminalistice a cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme de violenţă sau leziuni, iar din discuțiile purtate cu Veronicăi I. a rezultat că acesta era cunoscut cu afecțiuni medicale, era pensionar și nu l-a mai văzut de la sfârșitul lunii septembrie.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Vatra Dornei, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
SORIN NICA








































































