Bogdan Șoldănescu, antrenorul echipei de handbal CSU Suceava, este noul selecționer al naționalei de tineret a României (generația 2006/2007).
Tricolorii se pregătesc pentru Campionatul European, care va avea loc în perioada 8–19 iulie 2026 la Cluj-Napoca și Turda.
În vârstă de 40 de ani, Bogdan Șoldănescu este antrenor principal al echipei de seniori CSU Suceava din 1 septembrie 2023, după ce în precedenții doi ani a activat ca antrenor secund.
La naționala de tineret, Bogdan Șoldănescu va colabora cu mai mulți jucători pe care îi pregătește și la CSU- portarul Răzvan Rîpă, interul stânga Codrin Dascălu, extrema stânga Teodor Ilucă, pivotul Emanuel Șerban și extrema dreapta Eduard Rusu.
„Cred că este un motiv de mândrie pentru clubul nostru să avem doi antrenori la loturile naționale (celălalt este Vasile Boca, la cadeți – n.r.) și sperăm să ne facem cât mai bine treaba acolo.
Am acceptat cu mare drag propunerea de a fi selecționerul naționalei de tineret, mai ales că o mare parte din nucleul de bază al lotului este format din jucători de la CSU Suceava”, a declarat Șoldănescu.
RADU OSTAFIE









































































