Ieri la ora 12.50, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată direct de către D.P., de 76 ani din Suceava, despre faptul că a accesat un link și a efectuat mai multe tranzacții, după care și-a dat seama că a fost înșelat.
În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că la data de 01.10.2025, D.P. a accesat un link de pe telefonul mobil, ocazie cu care a fost contactat de către o persoană necunoscută, care l-a îndrumat pe acesta să investească în bursă.
Totodată, la aceeași dată, D.P. a mai fost contactat, prin WhatsApp, de aceeași persoană, ocazie cu care D.P. a fost de acord să descarce aplicația Revolut și a fost îndrumat să convertească 102 euro în lei.
În continuare, a fost îndrumat să mai facă o tranzacție în lei, ajungându-se la o sumă totală de 1.045 lei, după care D.P. și-a dat seama că a fost înșelat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înșelăciune.
SORIN NICA










































































