Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Suceava reamintește beneficiarilor că, în perioada 1 – 31 octombrie 2025 inclusiv, pot depune cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură în trimestrul III al anului (perioada 1 iulie – 30 septembrie).
Cererile se depun la Centrul Județean APIA de către administratorul, reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, în județul în care a fost depusă cererea de acord pentru finanțare.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, cu o valoare unitară de 2,2 lei/litru.
BEATRICE OȘEAN











































































