Ieri, 25 septembrie 2025, la ora 10:09, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de către numita C.E. cu privire la faptul că a fost bătută de soț.
La fața locului s-a deplasat o patrulă din cadrul Biroului de Ordine Publică, care a identificat apelanta, care a refuzat îngrijiri medicale și pe soțul acesteia, L.I.
Din discuțiile purtate cu aceștia, a rezultat că L.I. a lucrat ca lăutar la o cumătrie în noaptea precedentă, unde a consumat mai multe băuturi alcoolice, iar dimineață, când s-a întors la domiciliu, s-a culcat.
Fiind nemulțumită că soțul doarme, C.E. l-a lovit cu palma peste față, lovitură în urma căreia bărbatul s-a trezit și a lovit-o, la rândul său, pe soție cu palma peste față.
Celor doi le-a fost întocmit câte un formular de evaluare a riscului, unul față de celălalt, din care a rezultat că nu există risc iminent, fiindu-le pusă la dispoziție câte o cerere privind solicitarea unui ordin de protecție de la instanța de judecată.
Întrucât cei doi soți nu au dorit să formuleze plângere penală, a fost întocmit proces-verbal de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
SORIN NICA









































































