Gheorghe Șoldan, președintele-copil al Consiliului Județean Suceava, a informat azi în legătură cu modernizarea drumului județean 174C Panaci – Bilbor: a fost turnat primul strat de asfalt pe primul kilometru din cei 3,66 km, iar patru din cele șase serpentine ale acestui drum sunt finalizate.
“În urma discuției avute cu constructorul, în urmă cu câteva luni, i-am transmis că proiectul trebuie finalizat până la sfârșitul anului 2026 și că e nevoie să accelereze ritmul lucrărilor începute acum 3 ani, pentru a putea recupera întârzierile.
Înțeleg realitățile din teren, în acea zonă de munte nu se poate lucra din noiembrie până în aprilie sau chiar mai, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Proiectul a înregistrat până acum trei suspendări ale execuției, însumând 472 de zile.
Dar în restul anului, în cele câteva luni în care se poate lucra, nu există nicio scuză pentru lipsa de mobilizare”, a transmis Șoldan, fără a dezvălui numele firmei care execută lucrările.
Drumul Panaci – Bilbor este finanțat prin PNDL 2, valoarea investiției fiind de aproximativ 41 milioane de lei, din care 6,5 milioane de lei reprezintă contribuția Consiliului Județean Suceava.
DAN PASCARU








































































