Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava a semnat cu Universitatea “Iuri Fedkovici” Cernăuți (FOTO) un parteneriat pentru organizarea și funcționarea programului de studii universitare integrate care conduce la diplomă dublă, în baza protocolului de colaborare cu caracter permanent și reînnoire automată pe care cele două instituții l-au semnat în noiembrie 2001.
Acordul prevede organizarea, pentru etnicii români și ucrainieni, a unui program comun de studii universitare integrate, cu diplomă dublă, bazat pe programele de studii de licență: Limba și literatura ucraineană – Limba și literatura română și Învățământ mediu (Limba și literatura română. Literatura universală), cu planuri de învățământ similare, echivalate prin convenția semnată de cele două universități partenere, în conformitate cu legislația în vigoare.
Studenții vor parcurge suplimentar numai acele discipline care diferă în planul de învățământ al universității gazdă, față de cel al universității de origine, iar pentru studenții care nu pot părăsi țara, ca urmare a Legii marțiale în vigoare pe teritoriul Ucrainei, vor fi organizate cursurile în regim on-line.
La finalul studiilor de licență, studenții vor primi două diplome de absolvire, câte una din partea fiecărei universități partenere.
BEATRICE OȘEAN










































































