Un incendiu s-a produs, azi-noapte, la un imobil de pe strada Jarcău din municipiul Rădăuți.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Rădăuți cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2.
La sosirea forțelor, incendiul se manifesta generalizat la casa de locuit și la anexele gospodărești, cu pericol de propagare la construcțiile învecinate. Se lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Au ars acoperișul unei case de locuit pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și acoperișul unei alte construcții, corp comun, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este jar sau scântei provenite din coșul de fum deteriorat.









































































