În această seară, debutul Festivalului de Artă Medievală “Ștefan cel Mare” de la Suceava a fost marcat, conform tradiției, de parada cu făclii, care, în acest an, a avut o componentă ceva mai consistentă, și anume caii, în număr de aproximativ 50.
Cei peste 500 de cavaleri, domnițe și păpușari din România, Ungaria, Turcia, Ucraina, Republica Moldova, Slovacia, Croația și Bulgaria au stârnit interesul localnicilor, care au ieșit în număr mare de-a lungul traseului Obcini-George Enescu-Areni-Centru-Cetate pentru a-i urmări și a le face filmulețe.
Urmează trei zile la Cetatea de Scaun a Sucevei cu dansuri, spectacole cu foc și lasere, cai, pantomimă, școli de lupte, comedia dell’arte, teatru și concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie și ateliere de magie.

Participanții din acest an sunt:
1. Anacronism, Sibiu
2. Ansamblul de percuție Spirit, Bacău
3. Asociația culturală Friederich Schwartz, Suceava
4. Asociația Istoria Vie, Cluj
5. Avitohol, Bulgaria
6. Bastion, Republica Moldova
7. Castellum Cassovia, Slovacia
8. Castelul din Carpați, Deva
9. Cavalerii Cetăților Bârsei, Braşov
10. Debreceni Történelmi Korok Hagyományőrző Egyesűlet, Ungaria
11. Deep6 project, Timișoara
12. Delegația din Principatul de la Kiev, Ucraina
13. Deus Vult, Oradea
14. Equinox Fireshow-Eternal Flames-Showmasters
15. Equestrian Dreams, Suceava
16. Funny Art, Iaşi
17. Grupul DOR
18. Grupul Truverii, București
19. Ignis Vultus, Iași
20. KVH Teokratos, Slovacia
21. Liberum Agmen Transsylvanum, Odorheiul Secuiesc
22. Manufactura Historica, Croația
23. Marius Rogojinschi, Botoșani
24. Medieval Art, București
25. Nokors, București
26. Ordinul cavaleresc Străjerii Cetății Neamțu, Târgu Neamț
27. Ordinul Antares
28. Ordinul Solomonarilor, Suceava
29. Pe cai la Mitoc, Suceava
30. Peregrinii, Timișoara
31. Sipahi Spor Ișletmele Ticaret Sanayi Limited Șirketi – Ordugah Turkish Historical Reenactment Team, Sivas – Turcia
32. Societas Falconis, Deva
33. Straja Cetății Sucevei, Suceava
34. Teatrul pentru copii și tineret VASILACHE, Botoșani
35. Trupa Redivivus, Sighetul Marmației
36. Vulturii din Țara Călatei – Kalotaszegi Turul, Sălaj
Urmăriți mai jos video din această seară, de la paradă.
BEATRICE OȘEAN / RADU OSTAFIE










































































