O familie din comuna suceveană Mălini își plânge copila de 8 ani, decedată într-un tragic accident rutier produs ieri pe drumul județean care străbate satul.
Sâmbătă, 9 august 2025, în jurul orei 17:00, Constantin M., de 20 ani din satul Poiana Mărului, comuna Mălini, se afla la volanul unui autoturismul marca Renault pe DJ 209B, din direcția Văleni către Mălini. Primele cercetări făcute de polițiști au arătat că, la un moment dat, Cristina N., de 8 ani, a pătruns brusc pe partea carosabilă, încercând să traverseze strada prin loc nepermis și fără să se asigure. Minora a fost acroșată de autoturism și proiectată pe partea carosabilă. Impactul a fost extrem de violent și fetița a decedat în urma leziunilor suferite.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și rezultatul a fost negativ, ulterior fiindu-i recoltate si probe biologice de sânge. De asemenea, șoferul deține permis de conducere valabil, iar autoturismul are ITP și RCA valabile.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a modului în care s-a produs accidentul în care și-a pierdut viața fetița.




































































