În urma inundațiilor catastrofale din ultimele zile, o delegație de la Centrul Eparhial Suceava s-a deplasat ieri în Broșteni pentru a aduce alinare celor greu încercați.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au oferit apă și hrană echipelor de intervenție și au stat de vorbă cu persoanele afectate, încercând să le ofere atât sprijin material, cât și mângâiere sufletească.
Arhiepiscopia lansează o campanie de strângere de fonduri, destinată familiilor sinistrate din Broşteni, Neagra, Dârmoxa, Holdiţa, Lungeni, Poiana Cotârgaşului, Cotârgaşi, Frasin, Ostra, Stulpicani şi Slatina.
Ajutorul financiar și material colectat va fi direcționat pentru refacerea locuințelor, procurarea bunurilor de strictă necesitate și sprijinirea celor rămași fără adăpost.
Conturi pentru donații:
RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Mențiune: Ajutor sinistrați
TEODOR PUȘCAȘU











































































