Aseară la ora ora 21:47, a fost efectuat un apel 112 prin care se semnala că un bărbat, participant la concursul de alergare montană „Bucovina Ultra Rocks” din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost surprins de un copac care a căzut peste el în urma unei furtuni puternice.
Incidentul s-a produs pe un traseu de alergare de 88 kilometri, respectiv Câmpulung. Moldovenesc – Dorna Arini, în zona Masivului Giumalău.
La fața locului, s-au deplasat salvamontiști, pompieri militari, jandarmi montani și polițiști.
Accesul către victimă a fost îngreunat din cauza drumului blocat de arborii rupți de vijelie.
Pompierii militari, cu accesoriile din dotare, au tăiat și au eliberat drumul forestier.
La ora 23.25 forțele implicate au ajuns la locația indicată și au identificat o persoană de aproximativ 50 ani, care era în stare de inconștiență, iar pompierii paramedici SMURD au efectuat manevrele de resuscitare, dar fără succes, bărbatul fiind declarat decedat.
Alți concurenți și voluntari, aflați pe traseu în momentul respectiv, au fost recuperați de forțele de intervenție și de organizatori și transportați în cabane montane sau la locația de start din Câmpulung Moldovenesc.
Unii dintre aceștia au suferit hipotermii ușoare și au primit îngrijiri medicale, dar niciunul nu a necesitat transportul la spital.

Misiunea forțelor de intervenție s-a desfășurat până azi în jurul orei 6:00, timp în care 23 de persoane au fost asistate pe parcursul coborârii.
SORIN NICA











































































