Asociația „Bucovina Curată” Suceava a emis, azi, un comunicat în care solicită Consiliul Județean Suceava și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Suceava să pună capăt definitiv proiectului depozitului ecologic de deșeuri din Pasul Mestecăniș.
Președintelui CJ Suceava Gheorghe Șoldan i-a fost solicitată “retragerea de urgență” a tuturor acțiunilor civile prin care CJ Suceava și ADI Suceava cer recuperarea “unor așa‑zise cheltuieli de judecată de peste 250.000 de lei” de la ing. Aristide Maxim‑Samuilă și de la alți 7 localnici din satul Valea Putnei- comuna Pojorâta.
“Considerăm aceste demersuri un mijloc de intimidare și hărțuire a activismului civic de mediu.
17 ani de efort suprauman al activistului Aristide Maxim-Samuilă ar trebui să aibă un final cu adevărat pozitiv, atât pentru comunitate, cât și pentru propria familie.
17 ani din viață dedicați opririi unui proiect nociv pentru Bucovina ar trebui să fie de ajuns.
Îi solicităm președintelui CJ să dovedească consecvență: dacă groapa de gunoi nu se deschide, atunci nu putem pedepsi oamenii care au luptat să o oprească.
Cerem retragerea de urgență a tuturor acțiunilor civile împotriva comunității din Valea Putnei” a declarat Daniel Popescu, președintele Asociației “Bucovina Curată”.
El a menționat că de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este așteptată revocarea definitivă a avizelor de mediu emise pentru proiectul Mestecăniș, “în lumina declarației președintelui Gheorghe Șoldan, că depozitul nu va fi deschis”.
Ministerul Justiției a fost sesizat pentru a demara o anchetă asupra practicii unor autorități locale de a intenta procese cu cheltuieli de judecată exorbitante, folosite ca mijloc de intimidare a ONG‑urilor și cetățenilor care acționează în interes public.
Totodată, “Bucovina Curată” a solicitat Ministerului Justiției să propună modificări legislative care să prevină hărțuirea judiciară a activiștilor de mediu.
Aristide Maxim‑Samuilă, vicepreședinte al Asociației „Bucovina Curată”, a arătat că „sutele de mii de lei pe care mi le cer Consiliul Județean Suceava și A.D.I. Deșeuri Suceava reprezintă un act de intimidare și hărțuire.
De peste 17 ani am acționat exclusiv în interes public, folosind toate instrumentele legale disponibile.
Sper ca noul președinte al CJ Suceava să‑și retragă aceste pretenții, iar Ministerul Justiției să elaboreze politici care să împiedice hărțuirea activiștilor în instanțe”.
Rămâne de văzut cum va gestiona Șoldan această situație sensibilă nu numai prin prisma amenajării unei noi gropi de gunoi pentru zona de munte a județului, ci și printr-o eventuală obligație de a returna fondurile europene cheltuite (7 milioane de euro).
DAN PASCARU










































































