Pe strada Duzilor din cartierul sucevean Obcini a început proiectul unei grădinițe cu program prelungit, pregătit în ultimul mandat de primar al lui Ion Lungu (PNL) și continuat de actualul, Vasile Rîmbu (PSD).
Pentru a face loc noii construcții, pe terenul situat la intersecția străzilor Duzilor și Mesteacănului au fost demolate mai multe garaje.
De aici provine diferența majoră între viziunea celor doi primari: în timp ce Lungu promitea despăgubiri pentru proprietarii de garaje, Rîmbu nu le-a mai dat niciun ban, motivând atât dificultăți financiare la bugetul local, cât și necesitatea unei “conștiințe civice” din partea deținătorilor de garaje.
Noua grădiniță va avea capacitatea de 160 de locuri, cu demisol, parter și etaj, cu săli moderne de clasă, mobilier modular, cabinete medicale, spații administrative și bucătărie.
În exterior vor fi amenajate locuri de joacă, o grădină senzorială, o grădină de legume și fructe, alei pietonale și o terasă verde pe acoperiș.
Investiția, în valoare de peste 22 de milioane de lei, este finanțată din fonduri europene și are un termen de finalizare de 2 ani.
În urmă cu un deceniu, o grădiniță care să deservească familiile din cartierul Obcini s-ar fi putut construi chiar în curtea Școlii Gimnaziale Ion Creangă, dar primarul Lungu a avut atunci o opoziție puternică din partea conducerii școlii, în special a directorului membru PSD.
DAN PASCARU










































































