Azi au fost publicate primele rezultate la proba scrisă în cadrul examenului pentru definitivare în învățământul preuniversitar.
Dintre cei 344 de candidați evaluați, 228 au promovat examenul, obținând medii mai mari sau egale cu 8, rata de promovare la nivelul județului Suceava fiind de 66,3% (116 candidați nu au promovat examenul de definitivat).
Rata de promovare la nivel național este de 65%.
Examenul național de definitivare a fost promovat de către 40 de candidați cu media finală între 9,5 și 9,99.
Niciun candidat din județul Suceava nu a obținut nota 10 la proba scrisă.
64 de candidați au obținut note între 9,00 și 9,99, la proba scrisă.
Proba scrisă este parte constitutivă a examenului, nota obținută la această probă având o pondere de 70% în calculul mediei finale.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.
Ulterior afișării, candidații pot depune contestații (la centrele de examen) pe 15 iulie până la ora 20:00 și pe 16 iulie până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi transmise și prin e-mail, utilizându-se adresa de poștă electronică afișate în centrul de examen în ziua susținerii probei scrise: contestatii@samuilisopescu.ro.
După afișarea rezultatelor finale, candidații pot solicita comisiei de examen să vizualizeze lucrarea, fără ca, în urma vizualizării, să obțină reevaluarea lucrării și/sau modificarea notelor acordate.
Rezultatele finale se afișează în centrele de examen și pe pagina web dedicată pe 21 iulie și vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august.
BEATRICE OȘEAN







































































