Corala Ciprian Porumbescu a Asociației „Sing Bucovina” din Suceava a câștigat, azi, două medalii de aur la Jocurile Corale Europene din Aarhus (Danemarca), la categoriile Champions C4 – Adult Choirs și Champions C9 – Folklore a capella.
Cei 33 de membri ai coralei sucevene au fost, de altfel, singurii reprezentanți ai României.
La eveniment au participat 132 de coruri din 33 de țări.
Jocurile Corale Europene este cea mai mare competiție de muzică corală de pe continent, ce are la bază ideea Jocurilor Olimpice și este organizată de Interkultur, cea mai performantă entitate organizațională în domeniu.
În 2023, Corala Ciprian Porumbescu (dirijor Alexandru Semeniuc, manager Vichentie Ilisoi) a câștigat două medalii de aur (pentru cor mixt) la Jocurile Corale Mondiale din Coreea de Sud.
BEATRICE OȘEAN









































































