Asociația Centrul de Studii Juridice și Drepturile Omului din București a transmis că astăzi, 7 mai 2025, a formulat o cerere de chemare în judecată a Primăriei Municipiului Rădăuți si personal la interogatoriu pe primarul Bogdan Loghin, într-un caz de discriminare a expertului local pentru problemele romilor din cadrul instituției pe care o conduce.
Cererea a fost depusă la Judecătoria Rădăuți, în proces fiind citat și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării.
Potrivit sursei citate, Dantes Brașoveanu este angajatul Primăriei Municipiului Rădăuți din anul 2006, în funcția de referent – expert local pentru probleme romilor, având la bază implementarea prevederilor Strategiei Guvernamentale de îmbunătățire a situației romilor.
“Începând cu data de 4 martie 2024, pe baza a două Referate semnate de către domnul primar și șefa Serviciului Administrație Publică Locală, doamna Mitric Elena – Livia, se dispune: <Domnul Dantes Bra;oveanu își va desfășura activitatea între oameni și în interesul lor. Măsuri: până luni, 04.03.2024 să se mute pe holurile instituției pentru a-și îndeplini atribuțiile>.
În consecință, începând cu data de 04 martie 2024, până în prezent, expertul local pentru problemele romilor din Primăria Rădaăți îți desfășoară activitatea pe holul instituției, astfel cum reiese din fotografiile anexate mai jos.
Considerăm, că situația creată încalcă în mod flagrant prevederile OG 137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, dar și prevederi ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în domeniu, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă”, se arată comunicatul Centrului de Studii Juridice și Drepturile Omului, o organizație civică, apolitică, non-guvernamentală, care militează pentru apărarea și respectarea drepturilor omului, cu focus pe cele aparținând minorității romilor.