Mănăstirea Moldovița are, din 4 mai, o nouă îndrumătoare duhovnicească- monahia Ecaterina Vicleanu a fost hirotesită stavroforă și instalată în slujirea de stareță de către episcopul-vicar Damaschin Dorneanul.
“Stavrofora Ecaterina a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru binecuvântare și susținere și le-a asigurat pe monahiile din obște de împreuna-lucrare pentru bunul mers al vieții duhovnicești și administrative.
Mănăstirea Moldovița a fost condusă, vreme de 36 de ani, de Stavrofora Benedicta Tatulici.
Prezentă la eveniment, aceasta a primit, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Crucea Bucovinei.
Stavrofora Ecaterina Vicleanu, originară din Galați, a revenit, în calitate de stareță, în mănăstirea sa de metanie.
În ultimii 13 ani, aceasta a îndeplinit ascultări la trapeza monahală a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Preacuvioșia sa a fost numită în demnitatea de stareță a Mănăstirii Moldovița prin hotărârea Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor din data de 29 aprilie”, se menționează într-un comunicat al Arhiepiscopiei, care, însă, nu face nicio referire la motivele pentru care a fost schimbată fosta stareță.
TEODOR PUȘCAȘU









































































