Marea alianță PSD-PNL este încrezătoare, și la Suceava, în victoria candidatului comun Crin Antonescu, la alegerile prezidențiale din luna mai.
Social-democrații și liberalii au transmis, pur electoral, că “victoria lui Crin Antonescu în alegerile prezidențiale de anul acesta este singura (!! – n.r.) soluție pentru ca România să își păstreze drumul european, pro-NATO, dar și pentru ca marile investiții in România și din fiecare localitate din țară să continue, iar nivelul de trai al oamenilor să crească (!! – n.r.).
Acestea au fost câteva din mesajele de forță pe care liderii PSD și PNL Suceava le-au transmis înainte de începerea campaniei electorale, la o întâlnire pe care au avut-o cu primari, consilieri locali și reprezentanții din secții de votare din partea celor două partide.
La întâlnire au fost prezenți președintele PSD Suceava Gheorghe Șoldan, liderul interimar al PNL Suceava, Angelica Fădor, președintele Organizației Municipale Suceava PNL, deputatul Ioan Balan și prim-vicepreședintele Organizației Municipale Suceava a PSD, viceprimarul Dan Cușnir”.
Așadar, marea alianță PSD-PNL evoluează perfect, în pofida așa-ziselor divergențe politruce…
DANIEL BOGHIȚA