Gheorghe Șoldan (PSD), președintele-copil al Consiliului Județean Suceava, a participat, ieri, la “Maratonul pentru educație antreprenorială”, desfășurat la Teatrul Suceava.
El a scris apoi că această competiție i-a amintit de emisiunile „Arena Leilor” sau „Imperiul Leilor”, doar că planurile de afaceri au fost prezentate de liceeni din județ.
Șoldan a transmis și obișnuitul mesaj demagogic: “Am fost invitat să le vorbesc elevilor despre „cum schimbă un tânăr jocul în administrație” și despre sprijinul pe care autoritățile îl pot oferi antreprenorilor.
La 33 de ani sunt cel mai tânăr președinte de Consiliu Județean din țară și îmi doresc, mai mult ca oricine, să dezvolt acest județ, un județ din care tinerii să nu mai plece.
Îmi doresc drumuri moderne, un aeroport eficient și competitiv, mai multe zboruri directe spre Europa și, cel mai important, oportunități pentru tineri și antreprenori.
Le-am transmis tinerilor să aibă curaj, să îndrăznească mai mult, să fie curioși, să pună întrebări, dar și să caute singuri răspunsuri.
În business, dacă faci greșeli, pierzi bani.
În administrație, dacă faci greșeli, pierzi voturi.
Dar în viață, dacă nu încerci, pierzi oportunități”.
Șoldan a uitat să spună auditoriului că politrucii din ultimii 35 de ani (inclusiv PSD) sunt principalii responsabili pentru plecarea din țară a tinerilor și pentru subdezvoltarea unor zone.
El a trecut sub tăcere și faptul că, de multe ori, carnetul de partid bate competența și valoarea.
De asemenea, a omis să precizeze cine se află în spatele “tânărului care schimbă jocul în administrație” și să ofere câteva exemple concrete despre cum îi sprijină Consiliul Județean Suceava pe antreprenori.
DAN PASCARU









































































