0774 948 868
reporter@ziaruldepenet.ro
vineri, noiembrie 14, 2025
21 °c
Suceava
  • Acasă
  • Știri
    Bărbat decedat după ce a fost lovit de tren, pe tronsonul Ciprian Porumbescu – Stroiești

    Tren oprit la intrare în Suceava din cauza unui bărbat care amenința că se sinucide

    Balan deplânge lipsa progreselor reale din sănătate. Partidul lui este la putere

    Grădinița Specială Fălticeni, 70 de ani de existență

    Calvarul îndurat de o femeie din Fălticeni care a “îndrăznit” să se despartă de concubin: individul nu a acceptat situația și a început să o hărțuiască. Ca să-l calmeze, polițiștii l-au băgat la răcoare pentru 24 de ore

    Femeie din Vicovu de Sus înșelată cu 28.000 de lei de un fals angajat BNR

    A treia încercare va fi cu noroc? Valoarea șoselei de centură Gura Humorului a fost “ajustată” cu 20 de milioane de euro pentru a fi aprobată, în sfârșit, de Guvern

    O femeie din Dărmănești a fost arestată preventivă pentru că și-a snopit în bătaie iubitul cu un picior de scaun

    Femeie căutată de autoritățile italiene pentru exploatarea prostituției depistată la Suceava

    Spitalul Câmpulung Moldovenesc organizează concurs pentru manager

    Șoferiță rănită după ce a fost lovită de remorca unei mașini, la Câmpulung Moldovenesc

    (VIDEO/FOTO) Vernisajul expoziției „Sigle, ștampile și sigilii din perioada 1840–1940” – fotograf Marinel Dănilă

    Neculai Roșca lansează mâine volumul de povestiri “Trecerea”, la Muzeul de Științele Naturii Suceava

  • Editoriale
    Nimic nu a crescut la umbra marilor politicieni Flutur și Stan. 30 de ani irosiți pentru îndestulare personală

    Flutur și Balan sunt terminați politic, doar că nu au aflat. Hai să le reamintim pentru că ei, încă, se bat pe ciolan

    Coman face ședințele de la PSD în sediul Bibliotecii Municipale Fălticeni

    Cum și-au bătut joc primarul Coman și popmanagerul Brădățanu de evenimentul Ion Irimescu 121

    Adevărata știre din cazul angajării rubedeniei senatorului traseist Mîndruță: plătit de pe 1 iunie, de Ziua Copilului, PSD-istul nu a primit pe inventar nimic și așteaptă o sinecură mai bănoasă la județ

    Jos masca, Gheorghe Flutur! Trântește basca, Ioan Stan!

    VIDEO  Sergiu Jipa la PRIMA ORĂ de la Intermedia TV Suceava: “Pe șantierele din Fălticeni lucrează doar vuvuzelele primarului. Domnule primar, ce s-a întamplat cu șantierele promise la alegeri?”

    VIDEO / Sergiu Jipa la emisiunea PRIMA ORĂ de la Televiziunea Intermedia Suceava: “La Fălticeni, primăria cumpără publicitate, pavele și lucrări de construcție care ar putea fi amânate. Deschiderea noului spital este prioritatea zero”

    De ce mi-e scârbă de paraziții mufați la bugetele publice prin posteriorul unui primar

    VIDEO / Sergiu Jipa la PRIMA ORĂ de la Intermedia TV Suceava: “Primăria Fălticeni face angajări pe bandă rulantă în plină pandemie, în vreme ce întreprinzătorii locali care nu au închis caută soluții pentru a-și păstra angajații. Unii cheltuie și alții economisesc pentru a-i asigura risipitorului banii necesari pentru dezmățul administrativ”

    Două nunți și o înmormântare

  • Reportaje
    Patronul firmei Saniral Bogdănești, condamnat la închisoare cu executare pentru mituirea unui polițist 

    VIDEO / Sucevenii i-au primit cu interes pe participanții la Festivalul de Artă Medievală “Ștefan cel Mare”. Parada cu cai și făclii a adunat, pe străzile orașului, mii de localnici

    (VIDEO/FOTO) Inundații puternice în zona Broșteni: o persoană a decedat, drumuri avariate, case distruse, salvatori veniți din alte județe

    (VIDEO) Trafic infernal prin Fălticeni. Lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere merg foarte greu

    Minunea s-a produs! Șantierul 1 Nașu’&Finu’ se asfaltează în ritmul melcului harnic

    (VIDEO) Hai că a funcționat și i-am pus din nou la treabă! Se asfaltează șantierul 1 Nașu’&Finu’. Vestea proastă este că tot trei zile durează

    (VIDEO/FOTO) Trafic bară la bară prin gropile din șantierul de distrus mașinile. Nici țipenie de muncitor la Nașu’&Finu’

    (VIDEO/FOTO) Munca la stat se vede din plin pe șantierele Nașu’&Finu’ din zona centrală a municipiului Fălticeni

    (VIDEO/FOTO)  Tradiție la Suceava: mii de oameni au ieșit pe străzile orașului la procesiunea cu moaștele Sf. Ioan cel Nou

  • Sport
    Medalii câștigate de înotătorii de la ACS Nada Florilor Fălticeni la Cupa Delmandi Piatra Neamț

    Șomuz Fălticeni, distrusă la Buzău: 6 – 2

    Fotbal, Liga 3: Victorii pentru toate echipele din județul Suceava

    Meci amical: CSU Suceava învinsă de CSM Vaslui la diferență de un gol

    Meci amical CSU Suceava – CSM Vaslui, pe 6 noiembrie

    Fotbal, Liga 3: Cetatea Suceava – Șoimii Gura Humorului 1 – 1

    24 de medalii pentru echipa de natație CSU Suceava la Cupa Miercurea-Ciuc

    Bărbat din Pătrăuți agresat de mai mulți suporteri din Baia, în timpul unui meci de fotbal

    Demagogie marca Rîmbu: “Cetatea Suceava poate redobândi mândria și gloria de altădată”. În acest an, Primăria nu a alocat fonduri pentru echipă

    Fotbal, Liga 3: Victorii pentru Șoimii Gura Humorului și Cetatea Suceava

  • Cultural

    Teatrul Suceava participă la Festivalul Internațional Liviu Ciulei de la Pitești cu “Cabaretul cuvintelor”

    Expoziție fotografică de sigle, ștampile și sigilii din perioada 1840-1940, din colecția Marinel Dănilă, la Galeria de Artă Zamca din Suceava

    Asistentul universitar sucevean Lavinia Ienceanu, premiată la Festivalul Naţional de Poezie „Costache Conachi” Tecuci

    Casting pentru copii și adolescenți la Teatrul “Matei Vișniec” Suceava

    Conferință pe tema educației timpurii la USV

    “Cabaretul cuvintelor”, o nouă premieră a Teatrului Matei Vișniec Suceava

    Rîmbu îi dă mână liberă lui Păduraru, deocamdată cu închirierea sălii Teatrului Matei Vișniec Suceava

    Spectacolul „Dincolo de maci” a fost reprogramat

  • Rubrici
    UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (234): Fosta haltă Suceava din perioada Imperiului Austriac

    UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (233): Transformările pietonalului sucevean

    OCHIUL SOACREI: Să-l țină genunchii!

    OCHIUL SOACREI: Să-l țină genunchii!

    OCHIUL SOACREI: Cetățenii la muncă “afară”, primarul pe lângă..ei

    OCHIUL SOACREI: Lapsus de la atâta “teleportare”…

    UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (232): Centrul Sucevei în urmă cu 100 de ani

    OCHIUL SOACREI: S-au premiat singuri!

    OCHIUL SOACREI: S-au premiat singuri!

    UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (231): Direcția Silvică Suceava mascată de vegetație, dar și de cabluri

    OCHIUL SOACREI: Mai mult la pas…

    OCHIUL SOACREI: Mai mult la pas…

  • Publicitate
    Protejează-ți afacerea: verifică partenerii cu Raportul Buletinul Procedurilor de Insolvență

    Mai mult decât simple riduri: 4 semne discrete că producția de colagen din corpul tău încetinește

    Salon bronzare Suceava: culoare, colagen și strălucire naturală

    Reduceri PRE Black Friday 2025: Oferte speciale la centrale termice și soluții de încălzire pe casainstalatorului.ro pentru pregătirea locuinței pentru iarnă

    Comunicat de presă privind “Creșterea competitivității economice a NOMAD PARTS SRL prin intervenții de digitalizare”

    Anunț privind finalizarea proiectului: Creșterea competitivității economice a NOMAD PARTS SRL prin intervenții de digitalizare

    Cele mai populare jocuri pe telefon și recompensele lor

    De ce pariurile sportive sunt mai mult decât o simplă miză

    Crește vânzările cu SellNet – instrumentul tău pentru vânzări eficiente

    8 gadgeturi electronice utile în viața de zi cu zi – de la tester la alarmă

  • Contact
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele

Home Știri

Facultatea de Istorie Suceava critică reducerea orelor de curs în licee: “Schimbările propuse vin într-un context al extremismelor, discursului de tip totalitar și derapajelor ideologice”

ZdpN de ZdpN
5 februarie 2025
in Știri
187
0
Facultatea de Istorie Suceava critică reducerea orelor de curs în licee: “Schimbările propuse vin într-un context al extremismelor, discursului de tip totalitar și derapajelor ideologice”
19
SHARES
4.2k
VIEWS
Distribuie pe FacebookDistribuie pe Whatsapp

Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava se raliază memoriului facultăților de Istorie din România privind propunerile de modificare a planurilor-cadru pentru învățământul liceal.

În memoriul semnat și de către decanul Florin Pintescu al Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale USV și adresat ministrului Educației, Daniel David (PNL) se menționează, printre altele: “Ne exprimăm dezacordul față de propunerile de modificare a planurilor-cadru, care nu pornesc de la o proiecție nouă asupra conținuturilor, de la finalitățile procesului educativ și de la o dezbatere asupra structurii programelor, ci mai curând de la simpla reducere a numărului de ore pentru disciplina Istorie.

Schimbările propuse pentru această disciplină vin într-un context intern și internațional în care extremismele, discursul de tip totalitar și derapajele ideologice și politice ar trebui să impună nu reducerea numărului orelor de Istorie, ci, dimpotrivă, creșterea lor.

Istoria reprezintă atât una din garanțiile formării individuale a viitorilor cetățeni ai acestei țări, cât și un element fundamental al identității naționale.

Istoria universală și istoria românilor, prin studierea trecutului, ajută în primul rând la înțelegerea prezentului și la elaborarea unor strategii pentru viitor.

O clasă politică nu poate acționa în mod adecvat pentru binele statului și al cetățenilor săi fără cunoașterea istoriei.

Disciplinele  Istoria evreilor – holocaustul  și  Istoria comunismului nu pot fi înțelese fără studierea aprofundată, în 4 ani, a istoriei universale și a istoriei românilor.

Competențele pe care disciplina Istorie le formează sunt: dezvoltarea înțelegerii contextului istoric recent, cunoașterea valorilor democratice, importanța drepturilor și libertăților fundamentale, identificarea elementelor de propagandă, manipulare și control social, recunoașterea riscurilor proliferării extremismului și ideologiilor totalitare în alte contexte, inclusiv cele din societatea actuală, dezvoltarea empatiei și înțelegerii sociale, formarea și consolidarea identității naționale.

Nu în ultimul rând, Istoria contribuie la dezvoltarea unei gândiri critice, fundamentală în momentul actual pe care îl parcurge societatea românească.

Eliminarea Istoriei ca materie obligatorie la bacalaureat pentru profilul umanist, specializarea Filologie, este o decizie absolut surprinzătoare și care va avea multiple consecințe negative.

Dispariția disciplinei Istorie din trunchiul comun în clasele a XI-a și a XII-a va conduce la situația în care elevii din cadrul mai multor profiluri și specializări să fie limitați la a o studia doar în primele două clase din învățământul liceal.

Principalele efecte ale acestei posibile decizii vor fi: limitarea contextului în care elevii vor putea să dobândească sau, după caz, să consolideze elemente de cultură generală; restrângerea cultivării unor valori democratice exact la vârsta la care mulți tineri încep să conștientizeze importanța acestora și să devină cetățeni cu drept de vot responsabili; un impact negativ asupra modului în care elevii se vor pregăti pentru examenul de bacalaureat și concursuri școlare, cei interesați fiind dezavantajați prin reducerea numărului de ore; o diferențiere între absolvenți, raportat la un minim de cunoaștere istorică.

Dacă modul de predare și desfășurare a lecțiilor este considerat astăzi neatractiv, considerăm că ar trebui inițiată o dezbatere privind schimbarea programei școlare, și nu a planului-cadru.

De-a lungul ultimilor ani, profesorii de Istorie au atras atenția cu privire la incoerența tematică din programa clasei a XI-a, iar cea de clasa a XII-a este considerată încărcată, fiind necesară decongestionarea ei.

Soluția ar fi dată de învățarea istoriei românilor în ultimele două clase de liceu, cu o programă adecvată, pentru a cărei elaborare specialiștii Facultăților de Istorie își arată deplina disponibilitate, alături de colegii din învățământul preuniversitar.

Înaintăm Ministerului Educației și Cercetării următoarele propuneri:

Reintroducerea disciplinei Istoria românilor. Acest lucru ar crea conexiuni între educația tinerei generații și generațiile anterioare, ar ajuta la formarea unui sentiment de identitate colectivă, incluzând sentimentul apartenenței la cultura europeană și cea universală.

Studierea în clasele a IX-a și a X-a a disciplinei Istoria universală, iar în clasele a XI-a și a XII-a Istoria românilor, la toate liceele, indiferent de profil, în trunchiul comun al disciplinelor.

Susținem necesitatea și importanța studierii disciplinelor Istoria evreilor. Holocaustul și Istoria comunismului, predarea acestora urmând să se facă în strânsă corelație cu ramurile mari din trunchiul comun.

Este necesară păstrarea probei la disciplina Istorie în cadrul examenului de bacalaureat la specializările de științe socio-umane”.    

BEATRICE OȘEAN

Etichete: holocaustIstoria comunismuluiIstoria evreilorUniversitatea Ștefan cel MareUSV
Articolul Anterior

Pesedista Adriana Iordache nu mai este șefa Gărzii de Mediu Suceava

Următorul Articol

Șoldan, la fel de politruc ca Flutur în ceea ce privește etapele întârziate ale autostrăzii Pașcani – Suceava: „Semnarea contractelor este estimată pentru iunie 2025”

ZdpN

ZdpN

Următorul Articol
Consilierii județeni PNL și AUR au boicotat ședința CJ Suceava.  Șoldan: “Colegii liberali sabotează dezvoltarea județului Suceava”

Șoldan, la fel de politruc ca Flutur în ceea ce privește etapele întârziate ale autostrăzii Pașcani – Suceava: „Semnarea contractelor este estimată pentru iunie 2025”

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Apreciate
  • Comentarii
  • Cele mai recente
A plecat la muncă în străinătate șă-și crească cei doi copii și a murit în prima zi, chiar cum a ajuns în șantier. Familia are nevoie de sprijin să îl aducă acasă

23 martie 2023
Femeia de 32 de ani găsită moartă în mașină a lăsat în urmă trei copilași. Mesaj sfâșietor transmis de soț: „Trebuia să fiu eu în locul tău și tu lângă copiii tăi pe care îi iubești așa mult, frumoasa mea nevastă”

27 septembrie 2023
Un tânăr care a scăpat de cancer acum câțiva ani a fost înjunghiat mortal, aseară, la o petrecere de majorat. Alți doi tineri au fost răniți grav

17 septembrie 2023
Noi imagini cu tânărul drogat care a murit după ce a fost reținut de polițiști: se automutilează și se lovește intenționat de o mașină parcată

28 septembrie 2023
Turnul de apă al fostei filaturi din Fălticeni, acoperit cu drapelul României Mari

73
Liviu MIHĂILĂ, candidatul PNL la Primăria Fălticeni! “Voi candida în calitate de cetățean, nu de preot!”

69
Lucrările la spitalul Fălticeni, întârziate luni bune de licitațiile la investițiile suplimentare

Noua clădire a Spitalului municipal Fălticeni va fi gata la Sfântu’ Așteaptă ! Licitația pentru lucrările adiționale a fost anulată și reluată din cauza caietului de sarcini întocmit deficitar

63
Candidatul liberal LIVIU MIHĂILĂ, ținta unei campanii de denigrare pe Facebook

61
Bărbat decedat după ce a fost lovit de tren, pe tronsonul Ciprian Porumbescu – Stroiești

Tren oprit la intrare în Suceava din cauza unui bărbat care amenința că se sinucide

14 noiembrie 2025
Balan deplânge lipsa progreselor reale din sănătate. Partidul lui este la putere

Balan deplânge lipsa progreselor reale din sănătate. Partidul lui este la putere

14 noiembrie 2025
Grădinița Specială Fălticeni, 70 de ani de existență

Grădinița Specială Fălticeni, 70 de ani de existență

14 noiembrie 2025
Calvarul îndurat de o femeie din Fălticeni care a “îndrăznit” să se despartă de concubin: individul nu a acceptat situația și a început să o hărțuiască. Ca să-l calmeze, polițiștii l-au băgat la răcoare pentru 24 de ore

Femeie din Vicovu de Sus înșelată cu 28.000 de lei de un fals angajat BNR

13 noiembrie 2025

Follow Us

Caută după Categorie

  • Cultural
  • Editoriale
  • Publicitate
  • Reportaje
  • Rubrici
  • Sport
  • Știri

Ştiri Recente

Bărbat decedat după ce a fost lovit de tren, pe tronsonul Ciprian Porumbescu – Stroiești

Tren oprit la intrare în Suceava din cauza unui bărbat care amenința că se sinucide

14 noiembrie 2025
Balan deplânge lipsa progreselor reale din sănătate. Partidul lui este la putere

Balan deplânge lipsa progreselor reale din sănătate. Partidul lui este la putere

14 noiembrie 2025
  • Știri
  • Editoriale
  • Reportaje
  • Sport
  • Cultural
  • Rubrici
  • Publicitate

© 2020 Creare Site Suceava by BOSSNET | Politica de Confidentialitate și Politica Cookie

Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • Știri
  • Editoriale
  • Reportaje
  • Sport
  • Cultural
  • Rubrici
  • Publicitate
  • Contact

© 2020 Creare Site Suceava by BOSSNET | Politica de Confidentialitate și Politica Cookie

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Create New Account!

Fill the forms bellow to register

All fields are required. Log In

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
Acest site foloseste cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.Sunt de acordPolitica de confidenţialitate şi cookie-uri