Aula Colegiului Național “Nicu Gane” Fălticeni a găzduit vineri, 25 octombrie 2024, începând cu ora 12.00, lansarea volumului “Firești reîntoarceri”, semnat de scriitorul și profesorul Constantin Târziu.
Evenimentul a fost moderat de prof. dr. Codrin Bența, directorul Colegiului, și a prezentat prof. Constantin Bulboacă, președintele Asociației Culturale “Nicolae Labiș”.
Cartea este apărută la Editura Accent Print, cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului Local Horodniceni, și este practic o culegere de texte publicate de autor de-a lungul timpului în presa locală. Cuvântul înainte aparține profesoarei fălticenene Mioara Gafencu, care nu a putut participa la evenimentul de lansare din cauza unor probleme de sănătate.
Profesorul Constantin Târziu este istoric și membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB), și are o bogată carieră didactică desfășurată la Școala din Horodniceni, instituție pe care a și condus-o ani la rând. De asemenea, el a fost primar al comunei Horodniceni.
Pentru a reînvia memoria unei comunități trecute prin tăvălugul comunist, a amenajat Fondul Documentar „Nicolae Istrati” în satul Rotopăneşti, unde sunt expuse documente, obiecte și fotografii ale familiei Istrati.
SERGIU JIPA