O mare realizare a președintelui liberal al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost afectată de vântul puternic din ultimele zile.
Un pilon al porții de intrare în județ, de la Drăgușeni, a fost slăbit- două prezoane de prindere au fost rupte, iar stâlpul s-a înclinat.
Pentru a se evita accidentele, a fost demontată grinda transversală de deasupra Drumului European 85, pentru a se putea efectua lucrări de consolidare a stâlpilor.
“Am solicitat sprijinul ISU, IPJ Suceava, precum și al firmei care a intervenit la această lucrare în urmă cu patru ani.
Grinda transversală, pe care scrie “Județul Suceava” și „Hai în Bucovina!”, a fost demontată și depozitată lateral.
În zilele următoare vom demara procedurile de intervenție și consolidare a stâlpilor de susținere.
A fost necesară întreruperea traficului pe E85 pentru mai bine de o oră, după care circulația a fost reluată”, a anunțat Flutur, care nu a precizat cât vor costa lucrările de refacere.
O poartă asemănătoare cu cea de la Drăgușeni a fost montată de CJ Suceava și la Poiana Stampei, în Pasul Tihuța.
DAN PASCARU