Pe 11 iulie, la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava debutează admiterea pentru studii de licență, masterat și doctorat.
Procesul de admitere se va desfășura în perioada 11-18 iulie (fără 13 și 14 iulie), pentru specializările unde există probe și 11-19 iulie (fără 13 și 14 iulie), pentru specializările unde admiterea se face pe baza mediilor.
USV oferă 3.060 de locuri bugetate (cel mai mare număr de locuri bugetate din istoria sa) repartizate pe cele aproape 100 de programe de studiu la nivel de licență și masterat, 13 domenii de doctorat și 12 specializări pentru formare continuă.
Anul acesta, candidații interesați de oferta educațională a USV pot opta pentru unul dintre cele 1.565 de locuri bugetate la ciclul de studii de licență.
Dintre acestea, 42 de locuri au fost alocate absolvenților de liceu din mediul rural, 22 de locuri absolvenților de liceu proveniți din sistemul de protecție socială sau cu dizabilități, precum și 15 locuri candidaților de etnie rromă.
De asemenea, 460 de locuri bugetate, cu bursă, sunt destinate candidaților români de pretutindeni.
Pentru tinerii care doresc să urmeze studii la distanță, USV scoate la concurs 450 de locuri.
În plus, pentru absolvenții de facultate care doresc să obțină o a doua specializare, au fost prevăzute 300 de locuri pentru conversie profesională.
Indiferent de facultatea sau programul de studiu pentru care vor opta, bobocii USV cu media de minimum 9,00 la examenul de bacalaureat vor primi câte o tabletă cu stilou digital.
Totodată, peste 30% dintre viitorii studenți vor primi burse lunare cu valori cuprinse intre 900 și 1800 lei pe lună.
La nivel de masterat, candidații au la dispoziție 760 de locuri bugetate, distribuite pe cele 40 de programe de studiu.
Candidații au posibilitatea de a se înscrie atât on-site, în campusul USV, cât și on-line, folosind platforma de înscriere disponibilă.
De asemenea, plata taxei de înscriere și de înmatriculare se poate face online.
Etnicii români admiși la USV pot beneficia de burse de studiu în lei, atribuite în ordinea mediilor de admitere, în cuantum de 900 de lei/lună.
Pentru a confirma locul ocupat, candidatul declarat admis trebuie să se înmatriculeze cel târziu până la data de 29 iulie, ora 16:00.
Meteahnă nouă: USV nu a precizat clar numărul locurilor cu taxă la această admitere.